NOU

Domnului Profesor, cu dragoste

In liceu am fost indragostita de doi barbati: un fotbalist de la Unirea Focsani, frumos, blond, cu ochi verzi, inalt si bine facut. Si de profesorul meu de limba si literatura romana.

Am terminat un liceu de filologie si normal ca eram ahtiata dupa citit si dupa a face lumea mai buna, lucru care si azi mi-a ramas in cap.
Domnul Profesor Zaharia Gheorghe era un om super special. Mic de inaltime, vioi si extrem de inteligent, de o eruditie rar intalnita, fascina pe oricine de cum deschidea gura sa vorbeasca.
Bineinteles ca m-am indragostit de el, cred ca multe eleve erau in aceasta stare. Cu toatele ne dorim barbati pe care sa ii admiram. Ma rog, unele nu, am uitat, isi doresc barbati cu bani ca sa le intretina, asta am uitat, de categoria asta.

Cu catalogul tinut intre doua degete doar, mergea saltat pe holurile Liceului Pedagogic din Focsani si era mereu extrem de elegant, sigur pe sine si prezentabil. Ingrijit, atent la cele mai mici detalii ale costumatiei sale, ma fascinau butonii de la camasile lui. Nu eram eleva lui preferata, spiritul meu rebel era subiectul sau de discutie de multe ori in clasa, exemplu negativ, bineinteles.

" - Grosu, tu vei fi fericirea barbatului care te va lua de nevasta!" zicea domnul profesor unei colege care nu vorbea niciodata. Cand era strigata la catalog, de-abia se auzea prezentul spus de ea. Cand vorbea parca soptea...

" - Ceea ce nu se poate spune despre colega noastra, Tanase!" zicea domnul profesor diriginte, dragul de el, Zaharia Gheorghe. Si toata clasa radea aprobativ, in cor, adica: "Da, asa e, dom' profesor, Tanase nu va face fericit pe sotul ei!" Hahahhaha.

Nici nu mai tin minte cat de exigent era cu noi dar stiu ca, la vremea respectiva, am citit foarte mult si am invatat multe de la el. Nu doar sa inteleg detaliile fine ale unei lucrari literare sau sintaxa unei fraze ci mai mult de atat, sa am pretentii!!!
Da! Sa am pretentii si ifose de persoana culta.
Ce e aia o persoana culta? O persoana care a atins un nivel de educatie, intelegere si cunoastere a lumii, mai presus de norma.
Ma cenzuram des in perioada aceea. Acum n-o mai fac, probabil ca e un lucru care e ca un tupeu al varstei.
Mergea saltat si, cand deschidea usa si intra in clasa, ma faceam verde, rosie, galbena, ca semaforul.
Era mai mult o clasa de fete, cine sa vina la filologie?
Am fost colega de clasa cu celebrul psiholog Hanibal Dumitrascu, nu l-am revazut din liceu desi locuim in acelasi oras.
Am facut o data o incercare sa ii spun domnului profesor ca il iubesc dar nu am avut curaj si bine am facut ca nu am indraznit sa spun asa o prostie. Aveam 18 ani, el avea 45. Dar nu asta era problema ci faptul ca era un super profesionist. Si un super profesionist nu se incurca cu fiinte emotional pubere care nu au mintea acasa si viseaza cai verzi pe pereti la 18 ani.
Si acum imi aduc aminte cum tresaream cand intra in clasa, cum il studiam, cum ii sorbeam toate cuvintele. Dormea doar cateva ore pe noapte, in rest lucra, citea. Un intelectual de-adevaratelea.
Odata l-a invitat pe scriitorul Mircea Santimbreanu la noi la clasa. Acel domn era extrem de inalt si, cand au intrat amandoi, domnul profesor imediat s-a departat, stiind ca avea sa para mic pe langa acel gigant de 2 m.
Dar el nu era mic!
Era de ajuns sa spuna doua cuvinte si era cel mai inalt dintre toti.
Da, frumos... Asta am invatat de la el: sa spun doua cuvinte!


Bunica mea a invatat la pension, a citit enorm, purta rochii din tulle brodate cu matase si ciorapi fini de lux cand unii nu stiau nici bumbacul ce este.
Fratele ei, unchiul tatalui meu a fost colonel in al doilea razboi mondial. Domnul colonel avea gusturi rafinate, abonament permanent la Opera Romana si a scris literatura. Am mostenit si eu o mica parte din rafinamentul familiei mele insa tot de la Zaharia Gheorghe si de la Alexandru Dumitra am invatat sa vorbesc si sa gandesc cu bun simt literar in limba materna.

Am vorbit de cateva ori la telefon in urma cu cativa ani, l-am intrebat ce face, cum este si daca vrea sa citeasca si sa critice cartile mele. Bineinteles ca a fost de acord.

Scriu azi, pentru ca maine, la varsta de 81 de ani, el va intra in pamant si, in aceasta viata, noi doi nu ne vom revedea. Ma consider norocoasa ca am avut sansa sa am un asemenea profesor si ca nu trec prin viata asta ca o gasca proasta prin apa. Mai bine sa suferi fiind sensibil si vazand mult, decat sa fii un porc ghiulat, cu obraz gros, care se scoala la fel cum se culca.
Scriu azi ca sa nu uit vreodata ce oameni mi-au marcat implinirea.
Unul dintre ei se numeste: Domnul Profesor Zaharia Gheorghe!
Scriu azi, Domnului Profesor, cu dragoste.

Dumnezu sa il ierte!

Niciun comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.